Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, va fi cap de serie numărul unu la Openul de tenis al Australiei, care va debuta pe 17 ianuarie 2022, însă participarea sa la primul turneu major al sezonului rămâne în continuare ameninţată de problemele sale cu viza.
Jucătorul sârb, în vârstă de 34 ani, speră să obţină luna acesta la Melbourne nu doar al zecelea său trofeu în această competiţiei ci şi al 21-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, ceea ce ar reprezenta un nou record pentru tenisul profesionist.
El a fost văzut încălzindu-se la sala de forţă înainte de a intra într-o zonă rezervată jucătorilor şi de a se deplasa spre terenul central.
La feminin, australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, care tocmai a câştigat turneul de la Adelaide, demonstrând că şi-a recăpătat forma după un an 2021 complicat, este marea favorită a primului turneu de Grand Slam al anului, pe care visează să îl câştige în premieră.
Românca Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 14 la Australian Open 2022. Pe tabloul principal se mai află patru reprezentante ale ţării noastre: Sorana Cîrstea (nr. 38 WTA), Irina-Camelia Begu (58), Jacqueline Cristian (73) şi Elena Gabriela Ruse (82).
Australian Open, Djokovic 1^ testa di serie. Berrettini è la 7^, Sinner 11^ e Sonego 25^#SkySport #SkyTennis #AustralianOpen #Djokovic #Berrettini #Sinner #Sonego https://t.co/ZyWM960kwL — skysport (@SkySport) January 11, 2022
Australian Open, Djokovic 1^ testa di serie. Berrettini è la 7^, Sinner 11^ e Sonego 25^#SkySport #SkyTennis #AustralianOpen #Djokovic #Berrettini #Sinner #Sonego https://t.co/ZyWM960kwL
— skysport (@SkySport) January 11, 2022
Marţi, presa locală a anunţat că Djokovic ar fi asigurat într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el a părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania în perioada Anului Nou.
Instanţa a revocat, luni, anularea de către autorităţile federale australiene a vizei de intrare în ţară a tenismenului sârb Novak Djokovici. Cu toate acestea, ministrul Imigrării din Australia poate decide o nouă anulare a vizei, pe baza prerogativelor de care dispune. Este de aşteptat ca acesta să se pronunţe curând în cazul liderului ATP.
MASCULIN
1. Novak Djokovic (Serbia) 2. Daniil Medvedev (Rusia) 3. Alexander Zverev (Germania) 4. Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5. Andrey Rublev (Rusia) 6. Rafael Nadal (Spania) 7. Matteo Berrettini (Italia) 8. Casper Ruud (Norvegia) 9. Felix Auger-Aliassime (Canada) 10. Hubert Hurkacz (Polonia) 11. Jannik Sinner (Italia) 12. Cameron Norrie (Marea Britanie) 13. Diego Schwartzman (Argentina) 14. Denis Shapovalov (Canada) 15. Roberto Bautista Agut (Spania) 16. Cristian Garin (Chile)
FEMININ
1. Ashleigh Barty (Australia) 2. Arina Sabalenka (Belarus) 3. Garbine Muguruza (Spania) 4. Barbora Krejcikova (Cehia) 5. Maria Sakkari (Grecia) 6. Anett Kontaveit (Estonia) 7. Iga Swiatek (Polonia) 8. Paula Badosa (Spania) 9. Ons Jabeur (Tunisia) 10. Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 11. Sofia Kenin (SU) 12. Elena Rîbakina (Kazahstan) 13. Naomi Osaka (Japonia) 14. Simona Halep (România) 15. Elina Svitolina (Ucraina) 16. Angelique Kerber (Germania)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER